La pas - Palatul Stirbey

Azi fiind zi frumoasa si calduroasa am plecat cu fetele sa ne plimbam prin curtea Palatului Stirbey din Buftea.

Am facut si cateva poze, asa ca sa va fac pofta sa iesti si voi cand veti avea ocazia, intr-o oaza de liniste de la marginea Bucurestiului.

Domeniul Stirbei este atat pentru cei mici, ce se pot plimba in voie la umbra copacilor seculari, cat si pentru cei mari ce vor sa-si adune gandurile dupa o saptamana grea.

Domeniul are un restaurant unde va puteti racori sau potoli foamea, ceva cam piperat, insa gustos si o parcare incapatoare.


S-auzim de bine

.

..

...

Si un pic de istoric:

“Buftea era un domeniu foarte bine orânduit, aproape de tot de Bucuresti, iar printul Stirbey croise în padure lungi alei pe care le puteai goni în galop, pe un drum batut, lungime de mai multi kilometri. Atât printul cât si trei dintre fiicele lui erau calareti cât se poate de buni si petreceam de minune împreuna. Mi-era draga acea padure cu covorul ei de flori ce se schimba dupa anotimp, de la mica brândusa galbena pâna la floarea de mazarica din mijlocul verii, de un vânat adânc, care-si întindea minunatele manunchiuri peste tot pamântul. Când închid ochii parca simt mirosul patrunzator al tufisurilor de stejar care îsi raspândesc îndeosebi aroma spre seara si par a-si revarsa pâna si fundul sufletului în ceasurile racoroase ale amurgului” marturiseste Regina Maria despre domeniul de la Buftea al familiei Stirbey.

Barbu Stirbey, domnitor al Tarii Românesti între iulie 1849 - octombrie 1853 si între octombrie 1854 - iunie 1856, a mostenit Palatul Stirbey de la parintele sau adoptiv, marele vornic Stirbey. Având o formatie intelectuala moderna, pe care i-o asigurasera si studiile la Paris, domnitorul s-a consacrat preocuparilor sale politice, intervenind destul de putin asupra Domeniului, pe care l-a lasat la rândul sau mostenire fiului sau, Principele Alexandru Barbu Stirbey (1837-1895).

Mai putin preocupat de politica, Principele, nascut si educat la Paris, a fost în schimb o fire dinamica, cu o întelegere excelenta a timpului ssu, care, la îndemnul tatalui sau, Domnitorul Barbu Stirbey, a dezvoltat puternic Palatul Stirbey, dându-i o dimensiune industriala si comerciala. Principele a amenajat parcul, a construit Palatul si Biserica, precum si numeroase obiective functionale, doar partial prezervate astazi.

Barbu Alexandru Stirbey (1872-1946) a mostenit Domeniul de la tatal sau la doar 23 de ani. Om politic si, deopotriva, un întreprinzator abil si pasionat, educat si el la Paris, Printul Stirbey a dat Domeniului stralucirea conferita de generozitatea spatiului si fericita amplasare, valorificând la maxim potentialul sau economic dar, mai ales, introducându-l în circuitul înaltei societati bucurestene.

Printul Stirbey s-a aflat în relatii apropiate cu Familia Regala îndeplinind pentru un timp functiile de Administrator al Domeniilor Regale si consilier al Regelui Ferdinand.
Profesorul universitar dr. Ioan Scurtu il numeste pe Barbu Stirbey eminenta cenusie si nu-si explica faptul ca acesta a vut o relatie si chiar un copil cu regina Maria, relatie pe care Carol I o tolera, principele Ferdinand o accepta iar sotia printului parea ca nu o cunoaste. “Interesant este ca sotia lui Stirbey, Nadeja, era incântata de prietenia dintre cei doi, o invita pe Maria la palatul de la Buftea, unde principesa ramanea adesea peste noapte. Nadeja nu vedea ca intre sotul sau si sotia mostenitorului tronului ar exista relatii intime, iar vorbele care-i ajungeau la ureche le considera simple bârfe, puse la cale de cei invidiosi de faptul ca intre familia Stirbey si principesa Maria erau relatii atât de apropiate. Nici fetele lui Stirbey nu credeau in barfe si erau incântate de prezenta fermecatoarei printese la palatul de la Buftea.” Constantin Argetoianu nota: "La Curtea noastra, secretele alcovului erau secretele tuturor, si cu destrabalata educatie pe care o primise, in continua ei promiscuitate cu slugile, aflase si odraslele dinastiei istorioarele mai mult sau mai putin piparate pe care oamenii si le povesteau pe soptite. Anecdota despre Elisabeta, fiica lui Ferdinand I, chemând pe mica Ileana la fereastra cu cuvintele: Vino iute, sa vezi pe tatal tau, ca sa vada pe printul Stirbey coborând din automobil, a facut pe vremuri inconjurul Bucurestilor". Unii istorici sustin ca si baiatul cel mic, Mircea, era tot al printului Stirbey.

Principesa l-a cunoscut pe Barbu Stirbey in 1907 si il numea "printul alb", datorita tinutei sale tipic englezeasca, elegantei, distinctiei si discretiei. Carol I l-a numit pe Barbu Stirbey, in 1913, in functia de administrator al Domeniilor Coroanei Regale. Stirbey era un gospodar priceput, iar afacerile sale erau un model pentru toti românii. Astfel, oficial, Barbu Stirbey putea sa vina oricând la Palat, fara a trezi banuieli.

“Buftea era un domeniu foarte bine oranduit, aproape de tot de Bucuresti, iar printul Stirbey croise prin padure lungi alei pe care puteai goni in gallop, pe un drum batut, lungime de mai multi kilometric. Atat printul cat si trei dintre fiicele lui erau calareti cat se poate de buni si petreceam de minune impreuna. Mi-era draga acea padure cu covorul ei de flori ce se schimba dupa anotimp, de la mica branduse galbena pana la floarea de mazarica din mijlocul verii, de un vanat adanc, care-si intindea minunatele manunchiuri peste tot pamantul. Cand inchid ochii parca simt mirosul patrunzator al tufisurilor de stejar care isi raspandesc indeosebi aroma spre seara si par a-si revarsa pana si fundul sufletului in ceasurile racoroase ale amurgului”, marturiseste Regina Maria despre domeniul Stirbey.

“Barbu Stirbey mai avea un foarte mare avantaj: era cumnat cu Ion I.C. Bratianu, presedintele Partidului National Liberal. Acesta era un om politic de exceptie, cu o viziune foarte clara asupra evolutiei istorice a poporului român si a directiilor spre care trebuia sa se indrepte, era convins de rolul familiei Bratianu si considera ca avea misiunea de a duce mai departe mostenirea lasata de tatal sau, Ion C. Bratianu, care-si legase numele de Revolutia de la 1848, Unirea Principatelor din 1859, aducerea printului strain in 1866, obtinerea independentei si proclamarea Regatului in 1881. Fiul acestuia, I.I.C. Bratianu, avea si un exceptional talent de manevrier politic, intrucât stia - cum aprecia N. Iorga - sa aplice ingineria (meseria sa de baza) la politica. In 1913, când Barbu Stirbey (cumnatul sau) fusese numit administrator al Domeniilor Coroanei, I.I.C. Bratianu lansase o campanie decisiva in favoarea reformei agrare si a celei electorale, in care vedea cheia evolutiei Romaniei pe calea progresului si liberalismului, a fauririi unitatii nationale si statale. Desi Carol I a fost, initial, foarte reticent la ideea reformelor, Bratianu a reusit, cu mult tact si perseverenta, sa-l convinga pe batrânul rege sa le accepte, astfel ca presedintele P.N.L. a fost numit, in ianuarie 1914, seful guvernului, dupa care a organizat alegeri pentru Adunarea Nationala Constituanta, Barbu Stirbey avea din partea lui Bratianu misiunea de a-l convinge pe principele Ferdinand ca reformele erau absolut necesare, astfel ca la urcarea sa pe tron sa le sustina.”

Legatura amoroasa dintre regina si Alexandru Stirbey a fost cunoscuta in epoca de apropiatii palatului, insa simpatia generala de care se bucura suverana a facut ca aceasta sa nu fie blamata - in plus, discretia reginei a dus la evitarea unor scandaluri publice. Iubirea reginei Maria a infierbantat clasa politica romaneasca intr-o singura ocazie: in vara lui 1927, cand suverana s-a implicat direct in politica interna a tarii, insistand pentru numirea lui Stirbey ca prim ministru.
Au ramas apropiati pana la exilul fortat al lui Stirbey din perioada domniei lui Carol al II-lea. Stirbey avea sa fie prim-ministru pentru doar o saptamana, in urma presiunilor facute de regina asupra regelui Ferdinand, aflat pe patul de moarte. Cel mai probabil, Maria a incercat sa-si asigure prin Stirbey controlul asupra politicii romanesti dupa moartea regelui, insa incercarea sa a fost sortita esecului: versatii politicieni romani de atunci au provocat imediat o criza guvernamentala, Ion I.C. Bratianu luandu-i locul favoritului reginei.

Figuri dintre cele mai importante pentru România moderna au fost adesea oaspeti pretuiti ai Palatului Stirbey: Ioan Slavici, Vasile Alecsandri, George Enescu, Lascar Catargiu, Petre Carp, Teodor Rosetti, Mihai Sutu, Titu Maiorescu, generalul Ion Argetoianu, Carol Davilla, Gheorghe Gheorghiu Dej, Hrusciov, Jean Marais, Belmondo.

În 1917, în Palatul rechizitionat de armata germana si-a stabilit locuinta Maresalul August von Mackensen si tot aici a fost negociata pacea cu Puterile Centrale, semnata la 5 martie 1918.

La putin timp dupa moartea tragica, în circumstante bizare, a Printului Stirbey, în 1946, întregul domeniu a fost expropriat si preluat de catre Gospodaria Partidului Comunist.

Chiar daca nu în regim privat, obiectivele economice ale domeniului au continuat sa functioneze, la acestea adaugându-se studiourile de film Buftea, în care s-au filmat coproductii care au adus la Palatul Stirbey actori celebri, ca Jean Marais sau Belmondo.

Domeniul a continuat sa fie un loc al unor importante decizii politice, precum si de vizite si discutii pentru liderii politici comunisti, printre care si Gheorghe Gheorghiu Dej. La Palatul Stirbey, Hrusciov a semnat, în 1964, documentele legate de retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul României.

În 1973, lotul de tenis al SUA a fost gazduit la Palatul Stirbey si s-a antrenat pentru finala Cupei Davis pe terenurile de tenis ale domeniului.
Începând din 1990, Domeniul a fost preluat în administrarea Ministerului Culturii, apoi de catre RAAPPS, fiind în cele din urma câstigat în instanta de catre mostenitorii familiei Stirbey ai astfel iesind complet din circuitul public.

La 6 iunie 2007, Palatul Stirbey a fost achizitionat de la mostenitorii familiei Stirbey de catre Bucharest Arena, care l-a redeschis publicului, pastrându-i caracterul de parte a patrimoniului cultural si istoric national si totodata adaugând noi constructii care sa vina în întâmpinarea asteptarilor publicului contemporan.

Timp de un secol si jumatate, Palatul Stirbey a evoluat constant, adaptându-se schimbarilor economice, fiind martor tacut la decizii si schimbari politice, ocrotind o familie de domnitor, primind oaspeti de seama, si ramânând totusi neschimbat în ceea ce poate de la început i se destinase: o eleganta simpla, naturala, aerul romantic al parcului, cu arborii sai seculari, un sentiment de libertate, moderata de bun gust, care fac ca vizitatorii sa îl simta familiar, intim, în ciuda istoriei sale coplesitoare, care impune mai curând un respect cald, decât o reverenta insurmontabila.

Sursa: http://www.palatulstirbey.ro/ro/home

S-auzim de bine